Android 6.0 Marshmallow are o problemă gravă și nu se remediază în curând

de: Alexandru Puiu
13 06. 2016

Android 6.0 Marshmallow a ajuns să fie instalat pe un număr foarte mare de aparate, dar din păcate, este departe de a fi un sistem de operare perfect.

Obsesia producătorilor de telefoane de a introduce cantități semnificative de memorie RAM în telefoane a luat amploare în ultimii ani. Până la finele acestui an, vom vedea tot mai multe terminale Android cu 6GB RAM, în timp ce Apple a făcut saltul la 2GB RAM abia odată cu lansarea iPhone 6S.

Cum am mai discutat și în trecut, o cantitate mare de memorie RAM este benefică pentru performanța unui smartphone, dar doar atunci când este folosită în mod eficient de sistemul de operare. Se pare însă că Android Marshmallow face o treabă foarte proastă la acest capitol. Mai mulți posesori de gadgeturi cu Android 6.0 au detaliat online cu că ar exista o scurgere de memorie (memory leak) în Marhsmallow. Aceasta se reflectă într-o creștere semnificativă a consumului de memorie aferent proceselor de sistem din nou SO, fără ca utilizatorul să facă neapărat ceva deosebit pe aparat.

,,Se pare că scurgerea de memorie ce ne afectează încă de pe vremea Lollipop nu este complet rezolvată. Mi-am ținut dispozitivul pornit de aproape 28 de zile până acum doar pentru a observa că procesul System continuă să mănânce din RAM non-stop, din nou. Imediat după pornire se află la 300-400mb, acum este la aproximativ 1GB și nu scade deloc.” Aceasta este descrierea inițială a problemei cu managementul de memorie RAM în Android Marshmallow pe forumul celor de la Google.

Partea bună este că cei de la Google au conștientizat problema și că este una de amploare, dar conform raportului de pe Android Issue Tracker, nu se va rezolva în viitorul foarte apropiat, ci doar ,,Într-o versiune viitoare.” Din păcate, pentru că nu a fost menționat un termen foarte precis pentru remedierea situației, nu avem încă nici o idee dacă soluția va veni în Android N sau la mult timp după.